Semi-preparate din pește

Semi-preparate din pește

Asorte din somon pentru borș
Ce intră în asorte-ul din somon pentru borș? Capul, șira spinării, înotătoarele, abdomenul și coada – acele părți fără de care nu se poate obține un prânz bogat. Toate aceste elemente fac parte din asorteul de pește pentru borș, având un preț mic. Unii se pot revolta, ei spus, da, o fi el ieftin, dar nu ai ce să mănânci de acolo, sunt doar oase. Dar și aici avem argumente.

În cazul tranșării de-a lungul șirei spinării, la baza capului și a înotătoarelor mai rămâne ceva carne. În plus, abdomenul, în care se găsește concentrată partea leului de grăsime, conferă borșului grăsime și nutrienți. Așadar, nu trebuie să ne uităm cu suspiciune la acest asorte ieftin pentru prânz, deoarece cu acest preț ridicol se pot pregăti multe feluri de mâncăruri exotice. Mă rog, una dintre cele mai populare și mai simple supe din asorte este borșul (uha –rus. original). Așa cum știm din istorie, cuvântului „uha” înseamnă – fiertură. Dar tocmai aceste elemente ale peștilor fac posibilă obținerea unui excelent borș.
Punem într-un ceaun sau într-o cratiță asorte-ul de pește, îl acoperim cu apă rece și îl punem pe foc pentru 20-30 de minute. Acest timp este mai mult decât suficient pentru a obține o fiertură sățioasă din pește. Mai departe, trebuie să scoatem cu ajutorul unei linguri plate șira spinării cu toate componentele sale, să strecurăm zeama printr-o sită și să o punem din nou pe foc.
În principiu, aceasta va fi baza borșului de pește sau a oricărei supe de pește. Adăugăm în ceaun legumele, în special cartofi, ceapă și morocvi, precum și condimente, și vom obține peste circa 20 de minute o mâncare apetisantă. Dar nu trebuie să uităm de file-ul fiert, din care trebuie să îndepărtăm oasele și să-l adăugăm, proproționat în fiecare farfurie împreună cu verdeața.
Carne tocată de somon congelată
Dacă vă place peștele, dar nu vă place să alegăți oasele din pești, atunci puteți pregăti chiftele gustoase din carne tocată de pește – din somon
Ingrediente:
Carne tocată de pește din somon – 500 g.;
Ouă – 1 buc.;
Cartofi – 2 buc. mărime medie
Ceapă – 1 buc.;
Sare și piper negru măcinat;
Verdeață – fire de ceapă verde, mărar;
Făină – 2-4 linguri și 2/3 căni pentru a le tăvăli.
Ulei vegetal.
1. Rețetă pentru chiftele din carne tocată de pește:
2. Ceapa și cartofii le curățăm, le spălăm. Răzuim ceapa pe răzuitoarea cu găuri mari, iar cartofii – cu găuri mici. Puteți să nu le răzuiți ci să-i dați prin mașina de tocat, mie îmi este mai ușor. În locul cartofilor puteți folosi o bucățică de pâine albă, înmuiată în lapte. Dar cu cartofi, chiftelele vor ieși mai pufoase și mai suculente.
3. Dezghețăm carnea tocată de somon, adăugăm oul, condimentele, ceapa, cartofii și amestecăm. Adăugăm puțină făină pentru ca să nu avem o carne tocată prea moale iar chiftelele să poată să-și păstreze forma, dar nici prea multă, pentru ca chiftelele să iasă mai delicate.
4. Umezim mâinile în apă și facem chiftelele.
5. Tăvălim bine chiftelele în făină.
6. Le punem în tigaia încinsă cu ulei vegetal și le prăjim pe o parte, la foc mediu sub capac.
7. După care le întoarcem și le prăjim pe cealaltă parte, dar fără capac.
8. Chiftelele gata prăjite le scoatem din tigaie cu ajutorul unei furculițe sau a unei linguri plate